Proiecte

NOISES WITHIN

”NOISES WITHIN este un drum personal catre cele ce se desfasoara dincolo de luminile scenei, o poveste in imagini alb-negru pe care nu avem ocazia sa le vedem zi de zi. Este modul meu de a sprijini miscarea underground, de a-i aduce pe artisti un pic mai aproape de public, de a le da prilejul de a fi ei insisi in fata aparatului de fotografiat.


Pe scena artistul este in primul rând un performer, iar spectacolul in sine nu este decât o mica parte din ceea ce inseamna lupta artistului underground, o lupta de cele mai multe ori cu el insusi, ce are loc departe de ochii publicului. Pâna nu demult, fotografiile mele – ca fotografii de concert in general – au cautat sa surprinda numai acea frenezie de a fi pe scena si in fata scenei. NOISES WITHIN va propune sa parcurgem un drum invers: sa ne intoarcem atentia, pret de câteva clipe, catre locul unde ideile, improvizatiile si incercarile se transforma, unde tot acel zgomot interior devine vers, capata ritm.
De unde vine pasiunea pentru aceasta muzica si ce legatura are ea cu fotografia? Pentru mine spiritul underground are ceva din misterul camerei obscure: undeva intre zidurile Bucurestiului, intr-o sala de repetitii, departe de ochii publicului, ia nastere muzica underground.” – Miluta Flueras