„Fotograful și lumina naturală se înțeleg din priviri. Mâna cuprinde aparatul de fotografiat, degetul arătător declanșează automat click-ul la cel mai fin semnal de reflexie a luminii fie că e așezat pe un profil uman într-un anumit unghi de manifestare sau pe un obiect atins de o efemeră undă electromagnetică. Atunci se naște un sentiment al frumosului care ar putea fi numit drept tentația perfecțiunii.

În unele fotografii subiecții ascultă variate piese muzicale a căror vibrație sonoră manifestă anumite expresii faciale, surprind corpuri în diverse tonuri de mișcare, totul în configurația unei străluciri caleidoscopice. Dar nu simetria e frumoasă, ci ceea ce luminează simetria, adică forma internă: SUFLETUL prins între sunet și lumină.

Expresia finală este reflexul formei interne.

Nu s-au căutat spații “speciale”, subiecți “interesanți” sau tehnici de lumină “miraculoase”. Spontaneitatea sublimului, emoționantului, fermecătorului, toate aceste prelungiri augmentative ale esteticului au reprezentat inspirația de moment a fotografului, mâna-n mână cu prezentul în toată libertatea lui de exprimare a frumosului.” (Monica Lucia Madas)